Caut să văd cum se poate îmbunătăți comunicarea.
Mă refer la faptul că uneori trebuie să vorbești cam mult,
pentru a expune corect un anumit subiect, în cursul unui dialog.
Am ajuns la concluzia că asta degradează relația cu interlocutorul.
Am simțit-o din plin trebuind să suport o anumită persoană,
care vorbea încontinu, fără a spune ceva (zero informație).
Genul de persoană care induce o stare de ostilitate,
prin faptul că monologhează doar despre propria persoană,
fără nici cea mai mică urmă de empatie.
Pot spune că mă interesează aproape orice,
dar limita mea este doar până la teoria chibritului.
Când vorbesc încerc să furnizez informație interesantă,
pentru persoana cu care vorbesc.
Bineânțeles că nivelul interesului față de subiectul în cauză
este variabil de la o persoană la alta.
Zice că "interesul poartă fesul",
dar cu persoana(obositoare) menționată mai înainte,
fesul meu se transformase în cască de război.
În cartea lui Arthur Schopenhauer:
"The Art of Controversy" (vezi finalul capitolului 18)
am găsit o idee (cam tranșantă), de care voi ține cont în relația mea cu alte persoane.
Adică:
" În copacul tăcerii atârnă fructul său, care este pacea."
Puțin mai jos este traducerea mea în românește,
pe am făcut-o "la botul calului" după traducerea în engleză din germana lui "Șopică",
făcută de către Thomas Bailey Saunders(1860–1928),
care recunoaște în prefața scrierii sale,
că și el a tradus cum au vrut mușchii lui.
Trebuie să ținem cont că traducerea după o traducere,
și mai ales când subiectul este filosofic,
poate denatura considerabil ideea originară.
Este ca și cum ai traduce o poezie.
Un arab mi-a spus cândva: "traduire c'est trahir"
Mai jos de traducerea mea, am pus și traducerea în engleză (pentru sufletele sensibile):
" Singura cale sigurã, deci, este cea pe care o menționează Aristotel
în ultimul capitol al Topicelor:
sã nu te contrazici cu primul venit,
ci numai cu oamenii pe care îi cunoști
și despre care știi cã au suficientă inteligență și respect de sine
pentru a nu avansa absurditãți; să apeleze la rațiune și nu la caporalism,
și să asculte de rațiune și să o promoveze;
și, până la urmă, să îndrăgească adevărul,
dispus fiind să accepte rațiunea chiar și de la un oponent,
și care să fie suficient de obiectivi pentru a-și accepta greșeala,
atunci când nu au dreptate.
De aici rezultă că abia cu un singur om din o sută merită să vă disputați.
Puteți lăsa restul să spună ce le place,
oricine este liber să bată câmpii — "desipere est jus gentium".
Să ne aducem aminte de cuvintele lui François-Marie Arouet
(n.b.: adică "Voltaire", unul din cele 178 de nume adoptate de el ca scriitor):
"Pacea valoreazã chiar mai mult decât adevãrul".
Amintiți-vă, de asemenea, un proverb arab care spune că
în copacul tăcerii atârnă fructul său, care este pacea. "
" The only safe rule, therefore,
is that which Aristotle mentions in the last chapter of his Topica:
not to dispute with the first person you meet,
but only with those of your acquaintance of whom you know
that they possess sufficient intelligence and self-respect
not to advance absurdities; to appeal to reason and not to authority,
and to listen to reason and yield to it;
and, finally, to cherish truth,
to be willing to accept reason even from an opponent,
and to be just enough to bear being proved to be in the wrong,
should truth lie with him.
From this it follows that scarcely one man in a hundred is worth your disputing with him.
You may let the remainder say what they please,
for every one is at liberty to be a fool — desipere est jus gentium.
Remember what Voltaire says:
La paix vaut encore mieux que la vérité.
Remember also an Arabian proverb which tells us that
on the tree of silence there hangs its fruit, which is peace. "
Poate am uitat să pun toate căciulițele:
Ă ă
 â
Î î
Ș ș
Ț ț
"Ai dreptul să nu spui nimic... Orice spui poate, și va fi folosit împotriva ta...".